Vlad Irimie - MagiCAMP

Copiii din MagiCamp NU sunt bolnavi, ci speciali iar eu alerg pentru ei

440 RON Donatii stranse
29.333333333333% Complete
1,500 RON Target
4 Donatii
Vreau sa fac o donatie!

 

Salutare,

Cred că cel mai bun sfat pe care l-am primit vreodată a fost de a nu mă opri niciodată din alergat. De a mai continua puțin, chiar și atunci când simt că nu mai pot. În aceeași logică, probabil ce m-a motivat cel mai mult în momentul în care am luat decizia de a alerga pentru MagiCAMP a fost puterea imensă a copiilor și a familiilor acestora de a nu se opri, de a continua să lupte și să spere dincolo de ziua de mâine.

MagiCAMP a început să aibă un rol tot mai important în a le oferi copiilor această tărie, reușind să acopere tot mai multe dintre nevoile și lipsurile acestora, cât și ale familiilor lor. MagiCAMP a creat o comunitate în care copiii își pot regăsi încrederea și speranța.

In ultimii 5 ani, 500 de copii cu cancer, cu arsuri grave sau care au pierdut pe cineva drag s-au jucat în tabăra MagiCAMP din Brănești, Dâmbovița. 

Începand cu anul 2020 MagiCAMP își propune dezvoltarea infrastructurii taberei existente, astfel încât numărul de copii care să treacă pragul într-un tărâm de poveste pentru o săptămână de tabară să crească de la 24 la 30, iar numărul de voluntari de la 14 la 20.

Pe 22 martie voi alerga în echipa MagiCAMP la Baneasa Forest Run pentru a susține eforturile asociației, astfel încât un număr cât mai mare de copiii să poată beneficia de proiectele acesteia. 

Mai multe depre MagiCAMP puteți afla de aici: www.magicamp.ro și de pe pagina de Facebook: www.facebook.com/magicamp.ro

Vă rog să fiți alături demine și să donați pentru copiii cu afecțiuni oncologice.

Multumesc,

Vlad


Recomandă-le prietenilor această campanie.

in beneficiul

MagiCAMP

MagiCAMP încearcă să le dea înapoi copiilor diagnosticați cu cancer si alte afectiuni grave din ceea ce le-a fost luat - copilaria. Adică multă joacă pentru a ajuta la creșterea încrederii în propriile forțe, a stimei de sine, a independenței și a interesului copiilor față de construirea de prietenii noi și participarea la diferite activități sociale.

Tabara MagiCAMP

MagiCAMP încearcă să le dea înapoi copiilor diagnosticați cu cancer din ceea ce le-a fost luat. Adică multă joacă pentru a ajuta la creșterea încrederii în propriile forțe, a stimei de sine, a independenței și a interesului copiilor față de construirea de prietenii noi și participarea la diferite activități sociale.

4 Donatii

Maria Irimie

150 RON
25 Feb 2020
Keep om running!
17 Feb 2020
Mult succes!
11 Feb 2020

Anonymous

100 RON
11 Feb 2020