Sunt Simona şi alerg pentru zâmbetul copiilor bolnavi de cancer!
Simona Proteasa Asociatia MAGIC
Cuvinte sărace, dintr-un suflet îmbogăţit! Acesta este motivul pentru m-am decis ca la Raiffeisen Bank Bucharest Marathon, din 4 octombrie 2015, să le dedic fiecare dintre cei 21 de kilometri ai semi maratonului copiilor din MagiCAMP, tabăra dedicată copiilor bolnavi de cancer. Am ajuns vara aceasta acolo, ca voluntar, convinsă că va fi o experienţă puternică, poate chiar mă va schimba destul de mult, şi am plecat plină de atâtea experienţe şi senzaţii încât lumea pe care o ştiam s-a redesenat complet! După o săptămână în care prin vene îţi curg bucuria, râsetele inocente, inteligenţa şocantă, umor de stand-up comedy, bucuria curajului, voioşenia dansului şi în care 20 de copii îţi testează, în fiecare secundă, limitele existenţei, ajungi să pricepi cuvântul “fericire”. Copiii din MagiCAMP merită tot. Trec prin lupte pe care noi nici nu ni le putem imagina. E de datoria noastră să îi ajutăm, donând oricât de puţin. E un privilegiu să-i întâlneşti! Te rescriu şi te învaţă în profunzime sensul cuvintelor “bucurie”, “prietenie”, “dăruire”, “copilărie”, „fericire”, „putere”.
Împreună putem aduce bucuria în viaţa cât mai multor copii cărora cancerul le răpeşte copilăria!
Recomandă-le prietenilor această campanie.
în beneficiul