„Mă încumet la primul meu maraton pentru cei ce izbândesc în curse mai aprige în fiecare zi- copiii de la MagiCAMP!
Luciana Zaharia Asociatia MAGIC
Primul meu maraton. Duminică, 2 aprilie, la Roma.
Înainte să mă întrebaţi dacă mi-e frică, da, îmi este! Tare! Mi se arcuiesc muşchii picioarelor doar când mă imaginez la linia de start. Şi îmi bate inima mai ceva decât după o cursă de 21km. Căci doar la aşa distanţă m-am încumetat până acum.
De ce o fac atunci? Să vă zic drept, de alergat am cam alergat toată viaţa. După orice am găsit cu sens sau departe de imperfect- job, carieră, ce am vrut să fiu, vreo iubire cu fluturi, un vis mai vechi, o provocare nouă sau de teamă că nu îmi ajunge timpul. Şi, cum sunt departe de a fi obosit, incă mai alerg. Doar că de mai bine de 2 ani alerg de drag. Şi îmi aleg singură cursele şi cauzele. Asta nu inseamnă că nu îmi mai este frică. Îmi este, dar e frica aia bună ce se trage din provocare şi curaj.
De data asta nu îmi propun o întrecere cu distanţa sau cu ceasul. Nici cu mine. Ci una în care o să mă bucur de fiecare pas şi de toate clipele de curaj pe care mi le dă cauza ce mă aşează la start.
Alerg, am curaj şi mă tem!
#haideţicumine
Recomandă-le prietenilor această campanie.
în beneficiul