Costin Ciora - MagiCAMP

Primul semi maraton al lui Costin, dedicat copiilor MagiCAMP

700 RON Donatii stranse
70% Complete
1,000 RON Target
14 Donatii
Vreau sa fac o donatie!

 

Acum un an am aflat despre povestea copiilor din tabăra MagiCAMP. Ce m-a inspirat a fost atât puterea lor de a lupta, dar şi speranţa pe care o primesc prin participarea la MagiCAMP. 
Mi-am pus întrebarea: De ce alergăm? Ce ne face ca zilnic să ne trezim, să urcăm scări, să coborâm scări, să stăm în trafic şi, chiar şi atunci când suntem pe loc, mintea noastră să alerge în tot felul de locuri? Uităm de lucrurile simple ale vieţii într-o "goană" continuă după următorul lucru de făcut. Pentru copiii MagiCAMP, lucrurile pentru noi "simple" reprezintă dorinţe, planuri, vise.

Îţi mai aduci aminte când erai copil şi alergai? Aşa-i că te simţeai în al nouălea cer? Alergarea ne aduce aminte de copilărie, de momentele vesele cu prietenii şi de lipsa grijilor. Mai mult, preţuiam fiecare clipă, iar ceasul, telefonul sau calculatorul erau inexistente în peisajul nostru. Copiii care participă la tabăra MagiCAMP profită de fiecare moment magic în care se joacă, zâmbesc sau fac activităţi creative. 

Pe 4 octombrie 2015, alerg la primul meu semi maraton (21 km) în cadrul Bucharest International Marathon. Te invit să fii alături de mine şi MagiCAMP astfel încât în 2016 şi mai mulţi copii cu afecţiuni oncologice să poată participa în tabăra magică.
Orice donaţie va fi apreciată pe măsură. Îţi mulţumesc pentru susţinere şi pentru mesajele tale de încurajare.

Cu recunoştinţă,
Costin

 


Recomandă-le prietenilor această campanie.

in beneficiul

MagiCAMP

MagiCAMP încearcă să le dea înapoi copiilor diagnosticați cu cancer si alte afectiuni grave din ceea ce le-a fost luat - copilaria. Adică multă joacă pentru a ajuta la creșterea încrederii în propriile forțe, a stimei de sine, a independenței și a interesului copiilor față de construirea de prietenii noi și participarea la diferite activități sociale.

Tabara MagiCAMP

MagiCAMP încearcă să le dea înapoi copiilor diagnosticați cu cancer din ceea ce le-a fost luat. Adică multă joacă pentru a ajuta la creșterea încrederii în propriile forțe, a stimei de sine, a independenței și a interesului copiilor față de construirea de prietenii noi și participarea la diferite activități sociale.

Raiffeisen Bank Bucharest Marathon ~ 2015

Raiffeisen Bank Bucharest International Marathon este organizat de Asociația Bucharest Running Club în parteneriat cu Federația Română de Atletism și Primaria Municipiului București. Este cel

14 Donatii

Anonymous

95 RON
18 iul 2016

Loredana Dinu

75 RON
03 oct 2015

Marioara Muresan

50 RON
Succes!
29 sep 2015

Sergiu Acsinte

100 RON
Succes Costin !!!
29 sep 2015

Anca Maria Hristea

65 RON
Succes la alergare! Impreuna in competitia pentru viata!
29 sep 2015

Adrian Andries

30 RON
25 sep 2015

Alina-Elena Iosif

35 RON
Mult succes, Costin! Multa sanatate, copilasilor!
24 sep 2015

Ionut HRINCA

30 RON
23 sep 2015

Mihaela Popa

50 RON
Rezista!!!
23 sep 2015

Constanta Ciora

30 RON
Felicitari! Mult succes!
23 sep 2015

Cosmin Paleacu

50 RON
Succes!
15 sep 2015

Cristina Nistea

30 RON
Bravo pt initiativa! Si mult succes!
15 sep 2015

Iulia Rosioru

30 RON
Mult succes, Costin!
14 sep 2015

Mihail Padurea copiilor

30 RON
Entuziasm! Inspiratie! Energie!
14 sep 2015