Îmi donez ziua de naștere pentru bursele copiilor bolnavi

 

Radu Sava Asociatia MAGIC

20% Complete
200 RON
Sumă strânsă
1,000 RON
Target
3
Donații

Cel mai frumos cadou pe care l-am primit de ziua mea a fost, de departe, cel pe care l-am primit la a L-a aniversare. Ioana era la York, la vreo 2150 km de Iași și suferise în urmă cu două luni o fractură dublă de metatarsiene (așa e ea, are mers de albatros, împiedicat - maiestos). Ca urmare, erau puține șanse să fie acasă de ziua mea. DAR, Ioana a complotat cu Magda și cu alte persoane dragi, în cel mai mare secret, și ... M-AM TREZIT CU EA ACASĂ ! (visul era realitate!). Asta după ce, într-un picior și în cârje a trebuit să treacă prin gări, stații de autobuz, aeroporturi, trenuri, autobuze, avioane ... Vă las să vă imaginați cât a fost de greu pentru ea și ce dovadă de iubire am primit. Cel mai frumos DAR!

Am realizat atunci, mai mult decât altă dată, că aniversările nu sunt despre obiecte, mâncare sau băutură ci despre dovezi de iubire. Sunt persoane care declară că nu își sărbătoresc ziua de naștere. Eu cred că greșesc. Ziua de naștere este, în primul rând, un omagiu adus părinților tăi. Sărbătorind-o, le mulțumești că ai șansa să fii (și probabilitatea ca tu să fii, dacă te gândești bine, este destul de mică). Cu devenirea e mai mult treaba ta. Părinții tăi sunt singurii care până la sfârșitul vieții (tale sau a lor) îți vor spune în fiecare an LA MULȚI ANI! de ziua ta. Deci, din nou, este vorba despre dovezi de iubire. Cel mai frumos DAR!

Am decis ca începând din acest an să ÎMI DONEZ ZIUA DE NAȘTERE. Cel mai frumos cadou este să știi că sunt oameni care se gândesc la tine, măcar din când în când și faptul că își amintesc de ziua ta de naștere este cea mai bună dovadă. Iar eu sunt fericit (și mirat) când primesc astfel de dovezi. Ceea ce vă propun este să transformăm acest schimb de gânduri bune într-un ajutor pentru copiii bolnavi de cancer, care au suferit prin spitale, pentru a putea să se reîntoarcă la școală. Acolo este locul lor! Și mai cred că suferința acestor copii este din vina noastră, a tuturor. Evident, în mai mare sau mai mică măsură. Mă gândesc la ceea ce am făcut și facem planetei noastre, la felul în care votăm și, în general, la faptul că întârziem nepermis de mult să facem binele care trebuie făcut.

Apropo. Ziua mea de naștere este 17.05.1969. Numerele 17 și 5 sunt numere prime, iar 1969 este anul primei aselenizări. Poligonul regulat cu 17 laturi (heptadecagonul regulat) poate fi construit cu rigla și compasul (prima demonstrație a acestui fapt a fost făcută de Gauss în 1796, deci iar 17 și 96, care este răsturnatul lui 69, iar Ioana s-a născut în 1996). În fine ... nu mă pricep și nici nu cred în numerologie. Am însă încredere în niște oameni.

Mulțumesc.

Mai multe informații despre ce face Asociația Magic, găsiți pe www.asociatiamagic.ro.

 


Recomandă-le prietenilor această campanie.

în beneficiul

ORGANIZATIEI

Asociatia MAGIC

 

 Asociația Magic este una dintre cele mai importante organizații de caritate din România.

Aici, în Asociația Magic, ne ocupăm cu a crea servicii, a facilita intervenții medicale și a
dezvolta tehnologii care să îmbunătățească sănătatea și viața copiilor ce au un diagnostic
oncologic sau alte boli grave și a întregii lor familii.

Prin proiectele asociației oferim acces copiilor și părinților la sprijin social și emoțional completat de sprijin financiar sau material, în perioada în care copilul este bolnav. Din 2014, oferim tabere, cazare, suport material și psihologic copiilor cu afecțiuni
grave și familiilor acestora.

SUSŢIN PROIECTUL

MagicEDU: 2018-2022

Noi credem ca ei merita sansa la o educatie buna, indiferent de diagnosticul primit. Noi vrem sa le oferim aceasta sansa prin crearea a 100 de burse educationale in valoare de 500 lei/luna.

Vine ziua ta. Este momentul în care ești în centrul atenției prietenilor, cunoscuților, familiei. Toata lumea te întreabă ce iți dorești să primești cadou, dar tu știi că ai tot ce îți trebuie și că nu îți dorești decât să fii aproape de cei dragi și să împarți cu ei bucuria și voia bună. Și, când se întâmplă așa, îți dai seama că acesta este, poate, cel mai fr

 

3 Donații

Anonymous

70 RON
17 May 2022

Anonymous

100 RON
09 May 2022

Anonymous

30 RON
09 May 2022