Vlad Pop aleargă 620 km, la 6633 Arctic Ultra Virtual Race 2021, de la Cluj-Napoca până la Constanța

 

Vlad Pop Asociatia MAGIC

100% Complete
71,150 RON
Sumă strânsă
70,000 RON
Target
553
Donații

 

Din cauza pandemiei, ediția 6633 Arctic Ultra 2021 a fost amânată, dar asta nu îl poate opri pe Vlad să alerge.
Startul competiției virtuale va avea lor pe 1 Martie 2021, când Vlad Pop va porni în ultra-maratonul Cluj - Constanța, via Sighișoara, Brașov, MagicHome
București.
Ca întotdeauna, combustibil îi va fi gândul la copiii bolnavi de cancer, de la Asociația Magic – mai exact, acum își dorește ca alergarea lui strângă cât mai muți bani pentru bursele educaționale MagicEDU, din 2021.

În ianuarie 2020, Asociația Magic a demarat proiectul MagicEDU, prin care 100 de copii cu afecțiuni grave, din familii care întâmpină mari dificultăți financiare, primesc lunar burse în valoare de 500 de lei.
Unul dintre ei este Andrei, diagnosticat în copilărie – a fost în MagiCAMP, în primul an de tabără, în 2014. Astăzi, Andrei are 19 ani, este proaspăt student la Brașov și e beneficiar MagicEDU de la inceputul proiectului.
În pandemie, ambii părinți i-au rămas șomeri.
”Având în vedere că părinții mei sunt în șomaj, nu ne-a fost ușor, dar am încercat și am reușit să salvez cât mai mult din bursa Magic, pentru momentul în care voi începe facultatea”.
În câțiva ani, Andrei va fi profesor de franceză sau traducător. Iar asta se va fi datorat (și) fiecăruia dintre cei care au donat pentru MagicEDU.

Tot așa, fiecare pas pe care Vlad Pop îl aleargă în cursele de sute de kilometri înseamnă un sprijin pentru un copil bolnav și familia lui.
”Am ajuns la concluzia că doar rămânând în România putem schimba lucrurile. Noi, tinerii, avem o voce, putem să fim de folos și să fim o inspirație. Frica este unul dintre cele mai mari obstacole pe care trebuie să le depășim, dacă dorim să ne atingem obiectivele. Teama de ceea ce poate să se întâmple sau să nu se întâmple, teama de eșec sau chiar teama de ceea ce vor crede alții dacă lucrurile nu funcționează așa cum ne așteptăm. Crede în tine și în visele tale. Continuă să stai în adevăr, chiar dacă te sperie. Iubirea învinge frica”.
Iubirea lui Vlad a învins frica. Pentru că Vlad doar aleargă, nu fuge.
Efortul lui Vlad nu și-ar fi îndeplinit însă scopul fără sprijinul comunității și al sponsorilor - comunitatea a fost cea care a dat sens fiecărui pas pe care Vlad l-a făcut la Cercul Polar, ajutând mulți copii să nu abandoneze școala și să-și urmeze visurile.

Investind în copii, în sănătatea și în educația lor, investim în generația care va schimba România.
Ce ziceți, este suficientă iubire în țara asta și în oamenii ei, cât să ne inspirăm unii pe alții, să ne învingem frica, să rămânem, să visăm, să credem și să ajutăm la schimbare?
Cu tot greul pandemiei, (și) anul acesta ne-ați răspuns din tot sufletul ”Da!”.
Un ”mulțumesc” este parcă neîncăpător pentru a cuprinde toată recunoștința pentru implicarea voastră și toată speranța pe care o generați.

Avem nevoie de ajutorul vostru și în 2021.
Companiile pot dona o parte din suma de 600.000 lei necesară pentru MagicEDU, prin redirecționarea celor 20% din impozitul pe profit, iar toți ceilalți pot ajuta donând 2 euro, prin SMS 8844, mesaj BURSA, sau pe Galantom la: https://magicamp.galantom.ro/fundraising_pages/view?id=14565

Pentru că magia e în fapte.
Vă mulțumim pentru tot. 2764.png


Recomandă-le prietenilor această campanie.

în beneficiul

ORGANIZATIEI

Asociatia MAGIC

 

 Asociația Magic este una dintre cele mai importante organizații de caritate din România.

Aici, în Asociația Magic, ne ocupăm cu a crea servicii, a facilita intervenții medicale și a
dezvolta tehnologii care să îmbunătățească sănătatea și viața copiilor ce au un diagnostic
oncologic sau alte boli grave și a întregii lor familii.

Prin proiectele asociației oferim acces copiilor și părinților la sprijin social și emoțional completat de sprijin financiar sau material, în perioada în care copilul este bolnav. Din 2014, oferim tabere, cazare, suport material și psihologic copiilor cu afecțiuni
grave și familiilor acestora.

SUSŢIN PROIECTUL

MagicEDU: 2018-2022

Noi credem ca ei merita sansa la o educatie buna, indiferent de diagnosticul primit. Noi vrem sa le oferim aceasta sansa prin crearea a 100 de burse educationale in valoare de 500 lei/luna.

Din cauza pandemiei, ediția 6633 Arctic Ultra 2021 a fost amânată, dar asta nu îl poate opri pe Vlad să alerge. Startul competiției virtuale va avea lor pe 1 Martie 2021, când Vlad Pop va porni în ultra-maratonul Cluj - Constanța, via Sighișoara, Brașov, MagicHome București. Ca întotdeauna, combustibil îi va fi gândul la copiii bolnavi de cancer, de la Asociația Magic – mai exact

 

553 Donații

Mult succes Vlad! Sebi ❤
21 Jun 2021

CorinaM

100 RON
05.05.2005
05 May 2021

Ioan Aloman Sköld

300 RON
Mult succes in tot ceea ce faceți voi.
09 Apr 2021

Covaci Katalin

100 RON
25 Mar 2021
22 Mar 2021

Anonymous

150 RON
21 Mar 2021

Catalina

200 RON
20 Mar 2021

Anonymous

1,110 RON
Daca tu ai alergat 620 km, putem si noi sa dam o mana de ajutor pentru educatia copilasilor cu cancer!
16 Mar 2021
13 Mar 2021
Felicitări, om #demilioane!
13 Mar 2021
13 Mar 2021
Da fericirea mai departe!
13 Mar 2021

Anonymous

300 RON
Succes in tot ce faceți. Vreau și eu să ajut.
13 Mar 2021

Donatie #

50 RON
12 Mar 2021
Susțin astfel de campanii!
12 Mar 2021

Eli

200 RON
Felicitari, Vlad!
12 Mar 2021
Felicitări Vlad! Faci magie din fiecare pas!
12 Mar 2021

marcela

100 RON
Bravo!!!!!!
12 Mar 2021
Felicitari, Vlad, pentru determinarea ta in a sustine acesti copilasi! Chapeau!
12 Mar 2021

Anonymous

150 RON
11 Mar 2021

Anonymous

30 RON
Multumim!!!!
11 Mar 2021
11 Mar 2021
150 RON
11 Mar 2021

Anonymous

300 RON
11 Mar 2021

Anonymous

150 RON
10 Mar 2021

Anonymous

100 RON
10 Mar 2021
10 Mar 2021
Mult succes!
10 Mar 2021
Felicitări!
10 Mar 2021
You rock, Vlad! :)
10 Mar 2021