Diana Brehoianu - MagiCAMP

Copiii din MagiCamp NU sunt bolnavi, ci speciali iar eu alerg pentru ei

0 RON Donatii stranse
0% Complete
500 RON Target
0 Donatii
Vreau sa fac o donatie!

 

MagiCamp – fără pălărie poți face și TU o magie

Deși nu mai am de ceva vreme vârsta unui copil, mă străduiesc să-mi păstrez sufletul de copil, plin de energie pozitivă, de entuziasm, zâmbet, bunătate și speranță. Refuz să renunț la speranța că noi, oamenii, putem face minuni – așa prin simpla noastră existență, prin simpla noastră prezență și dorință de a evidenția frumosul din tot ce există.

Boala nu este un motiv de bucurie pentru nimeni, dar poate fi cel mai bun motiv pentru a uni suflete, pentru a arăta că încă suntem oameni, că mai avem încă sentimente în suflet și că încă ne pasă de semenii noștri – oameni ca noi, suflete calde și strălucitoare precum soarele.

Pentru copiii bolnavi de cancer doar sufletul și faptele vorbesc. Ei nu mai au nevoie de cuvinte, ei văd dincolo de cuvinte, de promisiuni și gesturile automate. Fiecare copil bolnav merită bucurii, iar dacă sunt bucurii neașteptate, le va numi, cu siguranță minuni sau adevărate momente magice.

Vreau să cred că nu eu am ales să mă alătur MagiCamp, ci însăși campania m-a ales pe mine. Sunt om mare acum, trecut prin viață, dar cândva, am fost și eu un copil special. Copiii din MagiCamp NU sunt bolnavi, ci speciali. Ei mi-au amintit de copilăria mea, de mine, copil cu defecte, dar care a avut șansa de a se bucura. MagiCamp mi-a amintit că unii pot avea totul, neavând venituri, iar alții pot avea saci de bani, dar nu au nimic, de fapt.

MagiCamp m-a ”chemat” și sunt aici pentru milioanele de copii bolnavi, dar și ca dovadă că iubesc infinit copiii – sănătoși, speciali sau oricum sunt ei, unici. MagiCamp este dovada că primim mai mult decât dăruim!
Beneficiarii MagiCamp dăruiesc mai mult decât primesc de la voluntari și cei 100% implicați în cauza fericirii lor – o fericire fără margini!

Și eu sunt MagiCamp în numele copiilor de care-mi va fi dor întotdeauna! Fără pălărie poți face și TU o magie! Implică-te! Nu te costă mult, dar te bucură nespus!

Pentru cei care inca nu au aflat despre magia pe care o face Asociatia MagiCAMP, aici gasiti toate proiectele lor: www.magicamp.ro si pe facebook.com/magicamp.ro 

 

Multumesc,

Diana

 


Recomandă-le prietenilor această campanie.

in beneficiul

MagiCAMP

MagiCAMP încearcă să le dea înapoi copiilor diagnosticați cu cancer si alte afectiuni grave din ceea ce le-a fost luat - copilaria. Adică multă joacă pentru a ajuta la creșterea încrederii în propriile forțe, a stimei de sine, a independenței și a interesului copiilor față de construirea de prietenii noi și participarea la diferite activități sociale.

Tabara MagiCAMP

MagiCAMP încearcă să le dea înapoi copiilor diagnosticați cu cancer din ceea ce le-a fost luat. Adică multă joacă pentru a ajuta la creșterea încrederii în propriile forțe, a stimei de sine, a independenței și a interesului copiilor față de construirea de prietenii noi și participarea la diferite activități sociale.

0 Donatii

Nu exista nici o donatie. Fii primul care doneaza!