Tabara MagiCAMP @ Daruieste ziua ta ~ 2019

Vine ziua ta. Este momentul în care ești în centrul atenției prietenilor, cunoscuților, familiei. Toata lumea te întreabă ce iți dorești să primești cadou, dar tu știi că ai tot ce îți trebuie și că nu îți dorești decât să fii aproape de cei dragi și să împarți cu ei bucuria și voia bună.

Și, când se întâmplă așa, iti dai seama că acesta este, poate, cel mai frumos lucru din viața ta: să împărtășești cei ai mai bun în tine cu cei apropiați.

Dar poți face chiar mai mult decât atât! Poți folosi această oportunitate pentru a împărți bucurie și celor pe care nu îi cunoști și pentru care momentele de fericire sau speranță din viața lor sunt foarte rare. 

Prin galantom.ro îți poți îndemna prietenii care vor să iți cumpere un cadou de ziua ta să facă în schimb o donație pentru una dintre cauzele beneficiare cu care tu simți că rezonezi. Principiul este simplu și vechi decând lumea: "Dar din dar se face Rai" :).

Ce trebuie să faci?

Intra pe http://galantom.ro/daruiesteziuata/ și

1. Alege cauza în care crezi

Iți alegi proiectul pe care vrei să îl susții. Poți alege dintre proiectele organizațiilor care sunt deja pe platformă sau ne poți propune o organizatie nouă.

2. Creaza-ți o pagina pentru Dăruiește ziua ta

Iți creezi o pagină de donații în doar câteva minute, completând data nașterii, datele de contact, titlul paginii și suma pe care îți propui să o strângi. Apoi vei avea posibilitatea să îți personalizezi pagina cu poza ta și un text cu motivația personală.

3. Raspândește vestea bună

După ce vei primi aprobarea paginii tale de donații pe e-mail, poți începe să o promovezi online și offline. Încurajeaza-ți prietenii să fie alături de tine și să doneze pentru cauza ta banii pe care i-ar fi dat pe cadouri. Ei vor dona online direct pe pagina ta, rapid și sigur, prin plata securizata, cu cardul.

Perioada optimă de a începe campania de ziua ta este cu 2-3 saptămâni înainte. 

Gasești aici câteva recomandari pentru fundraising.

Spor la ajutor! :)

[ Show more ]
Galantomi:

21

Donatii:

110

Suma:

12,933 RON

Pagini fundraising

Dăruiesc ziua mea de naștere proiectului Tabăra MagiCAMP

Salutare,   Cel mai frumos lucru pe care l-am descoperit este să dăruiesc cu inima deschisă. Și pentru că de-a lungul timpului am trăit experie

1,000 RON Target
200 RON Suma
4 Donatii
20% Complete

Cel mai frumos cadou de ziua mea

Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei

500 RON Target
0 RON Suma
0 Donatii
0% Complete

Haideti sa strangem cativa banuti pentru MagiCAMP- tabara pentru copiii bolnavi de cancer. Multumesc!

  MagiCAMP - Asociaţia MagiCAMP.   Taberele MagiCAMP au rolul de a-i bucura pe copiii bolnavi de cancer sau de alte boli grave și pe familiile ace

3,000 RON Target
255 RON Suma
2 Donatii
8.5% Complete

Cel mai frumos cadou de ziua mea

Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei

500 RON Target
550 RON Suma
8 Donatii
100% Complete

Cel mai frumos cadou de ziua mea

În două săptămâni împlinesc 30 de ani. Și fiindcă pentru mine, acest număr reprezintă o etapă nouă și importantă, m-am gândit să îmi

700 RON Target
830 RON Suma
7 Donatii
100% Complete

Cel mai frumos cadou de ziua mea

Opt din zece copii care suferă de cancer reușesc să se vindece. MagiCAMP le oferă ca terapie pentru suflet, joaca, organizând tabere grozave!  

500 RON Target
500 RON Suma
5 Donatii
100% Complete

Cel mai frumos cadou de ziua mea

Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei

1,000 RON Target
1,100 RON Suma
14 Donatii
100% Complete

Cel mai frumos cadou de ziua mea

Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei dragi de ziua ta, asa ca m-am gandit sa impartim aceasta bucurie cu cei care au si mai multa

10,000 RON Target
200 RON Suma
2 Donatii
2% Complete

Cel mai sincer și frumos cadou la împlinirea celor 30 de ani de când sunt pe aici

Pentru că în ultima perioadă am înțeles pe propria piele cât de importantă este sănătatea și pentru că anul acesta schimb prefixul anilor,

2,000 RON Target
2,400 RON Suma
10 Donatii
100% Complete

Un 26 Magic

Salut! Acesta este al doilea an în care aleg să îmi donez ziua de naștere către MagiCAMP. Am stat mult și m-am gândit, am căutat, sunt mii de

1,000 RON Target
128 RON Suma
1 Donatii
12.8% Complete

Cel mai frumos cadou de ziua mea

Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei

500 RON Target
850 RON Suma
8 Donatii
100% Complete

Cel mai frumos cadou de ziua mea

Salut! Anul care a trecut a fost unul dintre cei mai frumosi ani din viata mea! Fiindca am implinit 18 ani, anul asta am avut dreptul la vot, am putut

3,000 RON Target
2,400 RON Suma
16 Donatii
80% Complete

De ziua mea, ajutati-ma sa ajut!

Am de toate, pe cuvant! Stiu ca nu va multumeste niciodata raspunsul acesta cand, in preajma zilei mele de nastere, intrebati, insistent: "Ce vrei de

2,500 RON Target
2,310 RON Suma
21 Donatii
92.4% Complete

Cel mai frumos cadou de ziua mea ar fi sa facem viata un pic mai turcoaz celor ce au nevoie de asta. #UnicorniiExista

Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei

200 RON Target
200 RON Suma
1 Donatii
100% Complete

The Best Present For My Birthday

Anul acesta, de ziua mea, imi doresc sa ajutam impreuna fundatia MagiCamp pentru a darui copiilor diagnosticati cu cancer sansa de a se juca impreuna,

1,000 RON Target
1,010 RON Suma
11 Donatii
100% Complete

Cel mai frumos cadou de ziua mea

Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei

1,500 RON Target
0 RON Suma
0 Donatii
0% Complete

Cel mai frumos cadou de ziua mea

Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei

500 RON Target
0 RON Suma
0 Donatii
0% Complete