Tabara MagiCAMP
Opt din zece copii diagnosticați cu cancer reușesc să se vindece. Acum 20 de ani lucrurile erau diferite: medicina reușea să salveze numai doi din zece. Statisticile vorbesc despre progresul în medicină dar nu spun nimic despre urmele pe care cancerul le lasă pe trupul și în sufletul copiiilor, nici despre rolul pe care familia și prietenii îl joacă în lupta lor cu boala și în refacerea de după.
Pentru copil și pentru familia lui, cancerul înseamnă o schimbare radicală a stilului de viață. Prioritatea numarul 1 devine supraviețuirea, toate celelalte trec în plan secund. Copiii petrec multe ore în cabinetele medicale, fac diverse analize, lipsesc de la școală sau de la alte evenimente cu prietenii și familia.
MagiCAMP încearcă să le dea înapoi din ceea ce le-a fost luat. Adică multă joacă. Joacă la greu – așa cum spune și motto-ul nostru. Joacă luată în modul cel mai serios, pusă la cale împreună cu medici oncologi, pediatri, psihologi specializați, entertaineri de top. Joacă într-un loc de vis, încărcat de toata magia taberelor trecute și pregatit pentru taberele și mai grozave ce vor urma.Joacă discret supravegheată de medici și personal de specialitate.
Cățărări pe panou vertical, zbor cu tiroliana, tras cu arcul, echitație, pictură, sport, teatru, cântat la tobe și multe alte activități surpriză, toate gândite astfel încât fiecare copil să poată participa, indiferent de provocările de mobilitate sau de alt tip cu care se confruntă.
Toate acestea ajută la creșterea încrederii în propriile forțe, a stimei de sine, a independenței și a interesului copiilor față de construirea de prietenii noi și participarea la diferite activități sociale.
Fundraising events

Benefiting:: Tabara MagiCAMP
3,315 RON
Raised:
31
Supporters:

Benefiting:: Tabara MagiCAMP
Prin galantom.ro îți poți îndemna prietenii care vor să iți cumpere un cadou de ziua ta să facă în schimb o donație pentru una dintre cauzele beneficiare cu care tu simți că rezonezi.
1,210 RON
Raised:
4
Supporters:

Benefiting:: Tabara MagiCAMP
Raiffeisen Bank Bucharest International Marathon este organizat de Asociația Bucharest Running Club în parteneriat cu Federația Română de Atletism și Primaria Municipiului București.
14,588 RON
Raised:
14
Supporters:

Benefiting:: Tabara MagiCAMP
El Camino de Santiago este drumul pe care se spune ca l-a strabatut apostolul Iacob pentru a atinge capatul lumii.
1,360 RON
Raised:
1
Supporters:

Benefiting:: Tabara MagiCAMP
Prima cursa de 20K a avut loc in Bruxelles pe 8 iunie 1980. Atunci au luat startul 4659 de alergatori.
5,230 RON
Raised:
1
Supporters:

Benefiting:: Tabara MagiCAMP
Cursa Heilbronner 24h, Germania are loc pe 17-18 Martie.
1,385 RON
Raised:
1
Supporters:

Benefiting:: Tabara MagiCAMP
Ultra Trail World Tour este la a 5-a editie si reprezinta circuitul international al curselor de alergarea de anduranta cu trasee care depasesc 100 de km.
20,048 RON
Raised:
1
Supporters:

Benefiting:: Tabara MagiCAMP
La prima vedere 1000 km Balkan este o provocare sportiva de 11 zile, ce combina ciclismul si alergarea. Dar este mai mult decat atat. Este un concept complex cu misiunea de a contribui la dezvoltarea indivizilor si a societatii. Evenimentul este non-competitiv, suntem limitati doar de lumina zilei: putem parcurge in medie 160 km pe zi cu bicicleta si 60 km pe zi in alergare in cele circa 8h30m de lumina. Asta presupune o sanatate de fier si a pregatire pentru anduranta a participantilor.
1,605 RON
Raised:
4
Supporters:

Benefiting:: Tabara MagiCAMP
Trei prieteni, Constantin Călinoiu, Popescu Gabriel Adrian și Tomiță Dogaru, și-au luat inima în dinți și au pornit pe un drum la care se gândeau de mult timp: celebrul El Camino.
3,535 RON
Raised:
1
Supporters:

Benefiting:: Tabara MagiCAMP
Raiffeisen Bank Bucharest International Marathon este organizat de Asociația Bucharest Running Club în parteneriat cu Federația Română de Atletism și Primaria Municipiului București.
9,828 RON
Raised:
4
Supporters:

Benefiting:: Tabara MagiCAMP
Transcontinental Race este o cursa self-suported anuala de ultra-cycling care traverseaza Europa.
6,300 RON
Raised:
1
Supporters:

Benefiting:: Tabara MagiCAMP
Fiecare om se naste un OM bun, adica un GALANTOM :).
4,150 RON
Raised:
1
Supporters:

Benefiting:: Tabara MagiCAMP
Prin galantom.ro îți poți îndemna prietenii care vor să iți cumpere un cadou de ziua ta să facă în schimb o donație pentru una dintre cauzele beneficiare cu care tu simți că rezonezi. Principiul este simplu și vechi decând lumea: "Dar din dar se face Rai" :).
61,983 RON
Raised:
56
Supporters:

Benefiting:: Tabara MagiCAMP
Anul acesta sa parcurg 10 curse inot, pe bicicleta si in alergare, pentru a ajuta la strangerea de fonduri necesare organizarii taberelor de vara MagiCAMP.
2,175 RON
Raised:
1
Supporters:

Benefiting:: Tabara MagiCAMP
Cea de-a VII-a a ediție a Maratonului Internațional Cluj-Napoca le propune alergătorilor amatori și profesioniști trei probe tehnice, maraton, semimaraton, maraton ștafetă și cros.
4,185 RON
Raised:
3
Supporters:

Benefiting:: Tabara MagiCAMP
Ediția de anul acesta a Maratonului de la Roma are loc pe 2 Aprilie 2017.
4,802 RON
Raised:
1
Supporters:

Benefiting:: Tabara MagiCAMP
In 2017 voi alerga la 50 de curse in Romania si Europa, adica in total 2000 km pentru a ajuta 200 copii cu afectiuni oncologice sa mearga gratuit in tabara Magicamp
24,435 RON
Raised:
1
Supporters:

Benefiting:: Tabara MagiCAMP
15,166 RON
Raised:
12
Supporters:

Benefiting:: Tabara MagiCAMP
Raiffeisen Bank Bucharest International Marathon este organizat de Asociația Bucharest Running Club în parteneriat cu Federația Română de Atletism și Primaria Municipiului București.
5,050 RON
Raised:
1
Supporters:

Benefiting:: Tabara MagiCAMP
Vine ziua ta. Este momentul în care ești în centrul atenției prietenilor, cunoscuților, familiei. Toata lumea te întreabă ce iți dorești să primești cadou, dar tu știi că ai tot ce îți trebuie și că nu îți dorești decât să fii aproape de cei dragi și să împarți cu ei bucuria și voia bună.
32,446 RON
Raised:
27
Supporters:

Benefiting:: Tabara MagiCAMP
41,527 RON
Raised:
15
Supporters:

Benefiting:: Tabara MagiCAMP
3,609 RON
Raised:
2
Supporters:

Benefiting:: Tabara MagiCAMP
5,000 RON
Raised:
1
Supporters:

Benefiting:: Tabara MagiCAMP
38,130 RON
Raised:
2
Supporters:

Benefiting:: Tabara MagiCAMP
15,270 RON
Raised:
5
Supporters:

Benefiting:: Tabara MagiCAMP
601 RON
Raised:
1
Supporters:
Fundraising pages

Alerg pentru zambetele copiilor din MagiCAMP
Intr-o lume in care avem atat de multe optiuni, eu aleg sa fac o fapta buna. Nu vreau sa fiu cea mai buna alergatoare, dar vreau sa fiu un om bun si d

Copilăria înseamnă joacă, bucurie, fericire și iubire sau cel puțin așa ar trebui să fie într-o lume ideală. În lumea noastră, sunt copii

Alerg pentru zambetele copiilor din MagiCAMP
Intr-o lume in care avem atat de multe optiuni, eu aleg sa fac o fapta buna. Nu vreau sa fiu cea mai buna alergatoare, dar vreau sa fiu un om bun si d

Alergăm pentru zâmbetele copiilor din MagiCAMP
Intr-o lume in care avem atat de multe optiuni, noi alegem sa facem fapte bune. Nu vrem sa fim cei mai buni alergatori, dar vrem sa fim oameni buni.

Alerg pentru zambetele copiilor din MagiCAMP
Intr-o lume in care avem atat de multe optiuni, eu aleg sa fac o fapta buna. Nu vreau sa fiu cea mai buna alergatoare, dar vreau sa fiu un om bun si d

Alerg pentru zambetele copiilor din MagiCAMP
Intr-o lume in care avem atat de multe optiuni, eu aleg sa faca o fapta buna. Nu vreau sa fiu cea mai buna alergatoare, dar vreau sa fiu un om bun si

Alerg pentru zambetele copiilor din MagiCAMP
Intr-o lume in care avem atat de multe optiuni, eu aleg sa fac o fapta buna. Nu vreau sa fiu cel mai bun alergator, dar vreau sa fiu un om bun si de a

Alerg pentru zambetele copiilor din MagiCAMP
Intr-o lume in care avem atat de multe optiuni, eu aleg sa fac o fapta buna. Nu vreau sa fiu cea mai buna alergatoare, dar vreau sa fiu un om bun s

Intr-o lume in care avem atat de multe optiuni, eu aleg sa faca o fapta buna. Nu vreau sa fiu cel mai bun alergator, dar vreau sa fiu un om bun si de

Alerg pentru zambetele copiilor din MagiCAMP
Intr-o lume in care avem atat de multe optiuni, eu aleg sa fac o fapta buna. Nu vreau sa fiu cea mai buna alergatoare, dar vreau sa fiu un om bun si d

Alerg pentru zambetele copiilor din MagiCAMP
Intr-o lume in care avem atat de multe optiuni, eu aleg sa fac o fapta buna. Nu vreau sa fiu cel mai bun alergator, dar vreau sa fiu un om bun si de a

Alerg pentru zambetele copiilor din MagiCAMP
Intr-o lume in care avem atat de multe optiuni, eu aleg sa fac o fapta buna. Nu vreau sa fiu cea mai buna alergatoare, dar vreau sa fiu un om bun si d

Alerg pentru zambetele copiilor din MagiCAMP
Intr-o lume in care avem atat de multe optiuni, eu aleg sa fac o fapta buna. Nu vreau sa fiu cea mai buna alergatoare, dar vreau sa fiu un om bun si d

Alerg pentru zambetele copiilor din MagiCAMP
Intr-o lume in care avem atat de multe optiuni, eu aleg sa fac o fapta buna. Nu vreau sa fiu cea mai buna alergatoare, dar vreau sa fiu un om bun si d

Alerg pentru zambetele copiilor din MagiCAMP
Intr-o lume in care avem atat de multe optiuni, eu aleg sa fac o fapta buna. Nu vreau sa fiu cea mai buna alergatoare, dar vreau sa fiu un om bun si d

Alerg pentru zambetele copiilor din MagiCAMP
Intr-o lume in care avem atat de multe optiuni, eu aleg sa fac o fapta buna. Nu vreau sa fiu cel mai bun alergator, dar vreau sa fiu un om bun si de a

Alerg pentru zambetele copiilor din MagiCAMP
Intr-o lume in care avem atat de multe optiuni, eu aleg sa fac o fapta buna. Nu vreau sa fiu cea mai buna alergatoare, dar vreau sa fiu un om bun si

Alerg pentru zambetele copiilor din MagiCAMP
Intr-o lume in care avem atat de multe optiuni, eu aleg sa fac o fapta buna. Nu vreau sa fiu cea mai buna alergatoare, dar vreau sa fiu un om bun si d

Alerg pentru zambetele copiilor din MagiCAMP
Intr-o lume in care avem atat de multe optiuni, eu aleg sa fac o fapta buna. Nu vreau sa fiu cea mai buna alergatoare, dar vreau sa fiu un om bun si d

Alerg pentru zambetele copiilor din MagiCAMP
Intr-o lume in care avem atat de multe optiuni, eu aleg sa fac o fapta buna. Nu vreau sa fiu cea mai buna alergatoare, dar vreau sa fiu un om bun si d

Cel mai frumos cadou de ziua mea ar fi sa facem viata un pic mai turcoaz celor ce au nevoie de asta. #UnicorniiExista
Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei

The Best Present For My Birthday
Anul acesta, de ziua mea, imi doresc sa ajutam impreuna fundatia MagiCamp pentru a darui copiilor diagnosticati cu cancer sansa de a se juca impreuna,

Cel mai frumos cadou de ziua mea
Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei

Cel mai frumos cadou de ziua mea
Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei

Susține-mă si tu la Băneasa Forest Run 2019!
Ma simt norocos si privilegiat că pot să fac sport si, mai mult, că pot să organizez competiții sportive cu echipa Running Media si Asociatia Ale

Cel mai frumos cadou de ziua mea
Anul acesta este despre a oferi! În ultimii 6 ani am primit cadouri foarte frumoase de la oameni dragi mie.Cadouri care mi-au umplut golul de dinai

Un cadou pentru copiii MagiCAMP/Un cadeau pour les enfants MagiCAMP
Rien n'est plus beau que de partager la joie avec ceux qui en ont le plus besoin. Cette année, pour mon anniverssaire je souhaite faire don de ce jou

Cel mai frumos cadou de ziua mea
Nimic nu e mai frumos decât să împarți, sa ajuti, sa empatizezi si sa incerci tot timpul sa fii un om mai bun! Si ma stii ca sunt mama ranitilor!

Donez ziua mea de naștere către MagiCAMP!
Bună! Se apropie ziua mea de naștere și sunt foarte fericită! Am tot ce îmi doresc! Știu că aș primi din partea voastră cele mai frumoase

De ziua mea, primesc cadouri în zâmbete pentru copiii din MagiCAMP!
Ce îmi doresc de ziua mea???Îmi doresc MAGIE, Iubire si muuuulte Zâmbete!!! De ziua mea îmi doresc să creăm Magie împreuna, DA, împreună!!!

Cel mai frumos cadou de ziua mea sunt zambetele copiilor din MagiCamp
Anul acesta, am decis să-mi donez ziua de nastere (22 octombrie) copiilor din Tabăra MagiCamp. MagiCamp este o tabară specială, un loc de poveste

Alerg pentru zile bune. Alerg pentru MagiCAMP.
Puterea de a schimba o zi mai putin buna intr-una buna. Incapatanarea de a da frustrarea pe curaj. Dorinta de a preschimba indoiala in incredere. Asta

Alerg la Bucharest Marathon pentru copiii din MagiCAMP!
Una dintre valorile esențiale pe care le-am descoperit la maturitate și după care îmi ghidez viața este recunoștința. Sunt recunoscătoare că

Dăruiește copiilor speranță, zâmbete și joacă la greu!
Poți să spui că e un gest frumos. Poți considera că e doar nevoia de a fi "în trend". Unii ar crede că e vorba de magie. Oricum ai alege să o

Alerg la Bucharest Marathon pentru copiii din MagiCAMP!
Într-o lume aflata într-o continuă agitatie, cel mai important lucru este sa faci ceva care să conteze cu adevărat, să dai sens real faptelor ta

Alerg la Bucharest Marathon pentru copiii din MagiCAMP!
Nimic nu valorează mai mult decât ziua de azi! Așa că haideți să fructificăm cumva zilele noastre. Haideți împreună să creăm o lume mai bu

Cel mai frumos cadou de ziua mea
Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei

Cel mai frumos cadou de ziua mea
Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei

Cel mai frumos cadou de ziua mea / The most beautiful birthday present
Încă puțin și voi împlini 26 ani iar tot ceea ce îmi doresc e să pot face puțin bine :) De aceea am hotărât ca anul acesta să îmi dăruies

Alerg la Bucharest Marathon pentru copiii din MagiCAMP!
Primul meu semimaraton îl dedic copiilor din MagiCAMP! Pe langa importanta personala pe care o va aduce aceasta cursa in viata mea, vreau sa aduca un

Alerg la Bucharest Marathon pentru copiii din MagiCAMP!
Începând de la o schimbare la un nivel mic si pe plan personal, ajung să iau parte la o schimbare de o amploare mult mai mare. Pornind de la câtev

Alerg la Bucharest Marathon pentru copiii din MagiCAMP!
Primii kilometri dintr-o alergare sunt cei mai grei. Momentul până când te încălzești, până când îți pornesc picioarele, iar apoi alergarea

Noi, BO si SO, alergam pentru joaca la greu a copiilor din MagiCAMP!
Noi suntem Bo si So si ne-am jucat toata vara in Tabara MagiCAMP cu copiii cu afectiuni oncologice, arsuri grave sau care au pierdut pe cineva drag.

Alerg pentru MagiCAMP la Bucharest Marathon!
Alerg pentru ei, pentru copiii al caror zambet e umbrit de suferinta si durere. Alerg pentru MagiCAMP, locul de poveste special creat pentru copiii di

Primul Semi-Maraton pentru copiii din MagiCAMP!
Primul semimaraton din viata mea îl dedic copiilor din MagiCAMP! Alerg pentru locul magic, în care l-am cunoscut pe Tudor, un băiețel bolnav de ca

Alerg la Bucharest Marathon pentru copiii din MagiCAMP!
MagiCamp este locul in care imposibilul devine posibil, locul unde un obstacol se transforma in obiectiv.Sunt voluntar MagiCamp si obiectivul meu este

Alerg la Bucharest Marathon pentru copiii din MagiCAMP!
Alerg din 2017 si, dupa aproape un an, am alergat aproape 1000km. Alergatul a devenit parte din viata mea.Tot in ultimul an, mi-au atras atentia in mo

Cel mai frumos cadou de ziua mea
Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei

Alerg pentru copiii din MagiCAMP!
MagiCAMP este o tabără. E o tabără specială pentru că la MagiCAMP vin copii cu diagnostic oncologic, copii cu arsuri grave sau copii care au pie

Cel mai frumos cadou de ziua mea
Cu siguranță nu sunt primul om care-și donează ziua de naștere unei cauze dragi, la fel cum sper din tot sufletul să nu fiu ultimul care face as

30 de ani , cu cel mai frumos cadou de ziua mea
Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei

Da-mi cadou in zambete pentru copiii MagiCAMP
Cand eram mica, un nene care facea poze la mare striga: “Banii se duc, amintirile raman!”. Mi-a ramas un fel de motto si, pana la aceasta varsta,

Cel mai frumos cadou de ziua mea
Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei

Donez zi de nastere, cel mai frumos cadou!
Dragi prieteni, In ultimele zile, am primit intrebarea "ce-ti doresti de ziua ta" si m-am tot chinuit si chinuit si nu am putut sa definesc un obiect

Cel mai frumos cadou de ziua mea
Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să aduc un strop bucurie celor mai puti

Dar din dar
Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei

Impreuna putem face magie
Magicamp reprezinta de foarte multe ori inspiratie, vointa, ambitie, zambet si bunatate. Sunt putine cuvinte insa acestea descriu cel mai bine felul i

Din suflet pentru suflete
Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei

Vii la ziua mea?
Dragi prieteni, Dacă v-aș invita la ziua mea, ați veni? Dacă ați veni, ce cadou mi-ați aduce? Dăruiește-mi o faptă bună de ziua mea! Dăruie

Un cadou magic de ziua mea
Dragi prieteni, anul acesta am decis să îmi donez ziua de naștere organizației MagiCAMP, organizație ce oferă copiilor diagnosticați cu cancer

Magia e în TINE, în NOI! #ÎMPREUNĂ
"Foamea te învață a mânca, dorul te învață a cânta iar iubirea te învață a respira!"

Dar din Dar să facem "MAGIC"
Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei

My best birthday present sau Cel mai frumos cadou de ziua mea
Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei

Un cadou magic !
Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unor super-eroi ! Cel mai frumos dar pe care mi-l poți face este să fii alături de min

Magie cu MagiCAMP
Anul acesta voi continua traditia si imi voi darui ziua de nastere unei cauze ce aduce magie in sufletele copiilor cu afectiuni oncologice. MagiCAMP

Străbatem El Camino pentru MagiCAMP!
Pe 1 Mai plecăm către Spania pentru a bifa un obiectiv de pe bucket list-urile noastre, și anume celebrul “El Camino”, drumul către Santiago d

Cel mai frumos cadou de ziua mea
Pentru că avem cu adevărat doar ceea ce dăruim și pentru că iau în serios "joaca la greu", de ziua mea vreau să vă invit să creăm puțină

Cel mai frumos cadou de ziua mea sunteți tot voi:)
Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu ceilalți. Eu o împart zi de zi cu voi dar aș vrea sa nu o ținem doar pentru noi. Anul trecut

De ziua mea, magie pentru ei ♡/ On my birthday, a little magic for them♡
Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei

Cel mai frumos cadou de ziua mea
Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei

Cel mai frumos cadou de ziua mea
Pe 20 aprilie implinesc 25 de ani. Tare mi-ar placea ca oricine ar fi dispus sa imi cumpere un cadou, in schimb sa doneze banii pentru a face niste m

20 KM Bruxelles
Ma cheama Carol, am 13 ani si locuiesc in Belgia. Pe 27 mai alerg prima mea cursa de 20 de kilometri ( 20KM Bruxelles), din dorinta de a imbina o prov

Cel mai frumos cadou de ziua mea
Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei

Cel mai frumos cadou de ziua mea
Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei

Ultra Maraton de 24 de ore pentru cei care nu pot
Motivatia mea sunt ATAT FIZICA CAT SI PSIHICA SUNT VISELE. In acest Ultramaraton voi iesi din starea mea de confort si voi lupta pentru cei care spera

De ziua mea, MAGICI!
Acum un an mă situam, credeam eu, fără nimic. Eu și cele două minuni ale mele. Am făcut câțiva pași înapoi, m-am uitat către cer și am v

MagiCADOU pentru Robe
Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei

Cel mai frumos cadou de ziua mea
Anul acesta îmi donez ziua de naștere! De fapt, anul acesta vreau să primesc cel mai frumos cadou! Pentru că... - atunci când este ziua ta,

Cadou de ziua mea pentru copii
Salut! Sunt Valentin Bosioc (multi ma stiti de pe ValentinBosioc.com sau pagina de facebook ) si anul acesta, pe 13 ianuarie implinesc 35 de ani! D

Cel mai frumos cadou de ziua mea
Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei

3200 km pentru 320 copii MagiCamp. "Este o binecuvantare, un dar sa pot alerga.”
In tabara de vara Magicamp din 2017, am realizat ca nimic nu ar insemna nimic daca nu voi avea o viata in folosul altora. Voi face tot ce pot cu ace

Cel mai frumos cadou de ziua mea
Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei

Cel mai frumos cadou de ziua mea
In imagine se vede bucuria de pe fata mea si a copiilor mei in timpul unei sesiuni de joaca. Imi doresc ca toti parintii si copiii lor sa "isi permit

Cel mai frumos cadou de ziua mea
Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei

Mimi4MagiCamp
Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei

Alerg la 1000km Balkan Charity Challenge pentru MagCAMP
Voi fi prezent la startul alergării din centrul orașului Sofia. Voi alerga simbolic primii 10 km din această etapă, iar ulterior voi lua startul

Alerg la 1000km Balkan Charity Challenge pentru MagCAMP
Pe 6 și 7 noiembrie voi alerga pentru cauza MagiCAMP, tabere distractive pentru copiii diagnosticați cu cancer, accesibile indiferent de gradul de m

Bikeman / Runman
Not everybody can race, but anyone can help for MagiCAMP. We may look like lonely racers but we have all the friends, causes and hopes with us. Come

Super human – full 1050 km race
"O provocare pentru toți. Eu alerg, voi ajutaţi! Participați alături de mine. Vă mulțumim eu și copiii care au nevoie de ajutorul nostru."

Cel mai frumos cadou de ziua mea
Nimic nu e mai frumos decat sa imparti bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta as vrea sa imi daruiesc ziua de nastere unei cauze frumo

Singurul cadou pe care mi-l doresc
În ciuda lumii nebune în care trăim, știu că există încă foarte mulți oameni buni cărora le pasă de cei din jurul lor, de cei ce sunt nevo

Cel mai frumos cadou de ziua mea
Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei

Alerg pentru copiii MagiCAMP
Povestea e scurtă, reală şi la obiect. Există o zicere: când vrei ceva cu adevărat găsești o muză, când nu vrei ceva cu adevarat, găse

Alerg pentru MagiCAMP. Mie aşa mi se aşează cel mai cu drag zâmbetul pe chip
Spatele drept, muschii relaxati, coatele indoite la 90, palmele stranse in pumn, lejer, bratele miscate usor in fata si in spate, gleznele destinse, a

MagiCAMP pe El Camino!
Trei prieteni, Constantin Călinoiu, Popescu Gabriel Adrian și Tomiță Dogaru, și-au luat inima în dinți și au pornit pe un drum la care se gân

Alături pentru copiii fără copilărie
Alergăm și donăm pentru copiii MagiCAMP! Un copil bolnav de cancer știe să îți povestească despre citostatice mai multe decât poți tu ascul

10 km pentru 10 cutii MagicBOX
Cu toții ne credem de neînvins la un moment dat. Credem că un lucru sau altul nu ni se poate întâmpla tocmai nouă. Un lucru precum cancerul.

Cel mai magic cadou de ziua mea
Intotdeauna am pretuit oamenii care au fost alaturi de mine sufleteste de ziua mea. Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au

Horia Coman's 30th
Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei

Cel mai frumos cadou de ziua mea
M-au intrebat cei dragi ce imi doresc de ziua mea. Imi doresc sa fiu sanatoasa si sa imi urmez drumul meu, linistit, cu respect, apreciere, recunostin

Cel mai frumos cadou de ziua mea
Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei

Cel mai frumos cadou de ziua mea
Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei

Cel mai minunat cadou de ziua mea
Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei

De ziua mea imi doresc sa daruiesc ...
Pentru cei mai mulți dintre noi o zi de naștere este sărbătorita împreuna cu prietenii, familia, o petrecere, cadouri, mâncare si băutură. In

The Transcontinental Race. Donează 2 Euro pentru fiecare kilometru pedalat de Silviu Martin în cursa de-a lungul Europei! Toate fondurile strânse se duc direct către MagiCAMP!
Cei peste 200 de copiii care participă în fiecare an în taberele MagiCAMP dau dovadă de curaj şi determinare în fiecare zi. Povestea lor a fost

Cel mai frumos cadou de ziua mea
Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei

Cel mai frumos cadou de ziua mea
Dragi prieteni, De obicei planific şi mă gândesc ce să îmi dăruiesc mie şi celor apropiaţi, ca experienţă. Însă anul acesta am simţit

Cel mai frumos cadou pentru botezul lui Teodor
Ne-am bucurat de generozitatea voastră de multe ori până acum: de tot ce le-ați dăruit Mariei și Ilenei se bucură deja și Teodor. A primit de

19 sclipici & o revelație
Pentru oamenii care cred că este imposibil de găsit cadoul ideal de ziua mea. Îți mulțumesc că ești alături de mine și, dacă îți place

Cel mai frumos cadou de ziua noastra sunteti voi
Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta ne-am hotărât să ne dăruim ziua de naștere unei c

Cel mai frumos cadou de ziua mea
Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei

Cel mai frumos cadou de ziua mea
Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei

Înot, pedalez şi alerg pentru susţinerea MagiCAMP
Participarea la Swimathon 2016 mi-a revelat o nouă dimensiune a implicării în comunitate: am susţinut o organizaţie minunată, MagiCAMP. În ech

Alergăm pentru copiii din MagiCAMP!
Pur şi simplu ştim cât e de greu să faci un lucru care pare uşor- "alergatul", dar putem oare să îl comparăm cu lupta pe care o duc aceşti co

Alerg pentru copiii din tabăra MagiCAMP
Pe 9 aprilie urmează să alerg primul meu semimaraton. Mi-am setat, desigur, şi anumite obiective pe care doresc să le ating, insă niciunul dintr

Alerg pentru copiii din tabăra MagiCAMP
Pe 9 aprilie urmează să alerg primul meu semimaraton. Mi-am setat, desigur, şi anumite obiective pe care doresc să le ating, insă niciunul dintr

Cel mai frumos cadou de ziua mea
Daca vrei sa imi faci o surpriza, ajuta-ma sa readuc zambetul macar pentru cateva secunde pe chipul unuia dintre copiii acestia minunati. PS: Nu ma s

Cel mai frumos cadou de ziua mea
Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei

„Mă încumet la primul meu maraton pentru cei ce izbândesc în curse mai aprige în fiecare zi- copiii de la MagiCAMP!
Primul meu maraton. Duminică, 2 aprilie, la Roma. Înainte să mă întrebaţi dacă mi-e frică, da, îmi este! Tare! Mi se arcuiesc muşchii picio

Cel mai frumos cadou de ziua mea
Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei

Imi faci un cadou?
Since this year I am giving away my b-day I thought I should treat it as a crowdfunding campaign so that you get something for your bother also. Donat

2000 km pentru 200 copii - Magicamp 2017
In 2017, imi doresc sa alerg, in Romania si in Europa, 2000 km pentru a ajuta 200 copii cu afectiuni oncologice sa mearga gratuit in tabara Magicam

Cel mai frumos cadou de ziua mea
Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei

Magia unei zile de nastere daruita
Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei

Copiii MagiCAMP au nevoie de noi
Oricând este un moment potivit să facem o faptă frumoasă pentru ceilalţi, iar când vine vorba de copiii MagiCAMP, cu atât mai mult!

Cel mai frumos cadou de ziua mea
Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei

Karaoke pentru copii MAGICI
În vara aceasta am învăţat de la copiii cu afecțiuni oncologice despre voinţă, curaj, spirit de echipă. A fost fantastic să fac parte din co

Cel mai frumos cadou de ziua mea este donaţia ta!!
Crăciunul e mai frumos când dăruieşti!! Am hotârat anul acesta să îmi donez ziua de naştere pentru a cumpăra cadouri de Crăciun copiilor

Cântec Pentru Joacă
Pentru că nici nu avem cum să ne imaginăm cum ar fi fost copilăria fără joacă și pentru că unii copii trăiesc mai mult în spitale, noi cân

Împreună pentru „Joacă, dansează, cântă și donează la Greu”
Eu sunt Răzvan Și cânt la volan! Cânt și pe stradă, Când plouă pe-afară. Ce mai?Cânt mai mereu, Și mai strâng câte-un leu. Dacă-ai

Împreună la karaoke pentru a reda zâmbetul copiilor MagiCAMP
Doresc, prin participarea mea la eveniment, să văd cât mai mulţi copii fericiţi, care pot astfel uita pentru câteva momente de suferinţa prin c

Copiii MagiCAMP au nevoie de noi
Oricând este un moment potivit să facem o faptă frumoasă pentru ceilalţi, iar când vine vorba de copiii MagiCAMP, cu atât mai mult!

Karaoke din suflet pentru MagiCAMP
Aş vrea să fac un lucru mic, dar din suflet, din dorinţa de a le dărui un zâmbet unor copii, maturizaţi prea devreme, care ne dau o lecţie de v

Împreună pentru copilărie
Merg în tabere de la 5 ani. Mulţi dintre noi avem această oportunitate, pentru că suntem sănătoşi şi avem posibilităţi financiare. Copilări

Cântăm, ne distrăm, ajutăm!
Zâmbetul copiilor însenineaza lumea. Haideţi să cântăm, să ne distrăm şi să le dăm ocazia copiilor bolnavi de cancer sâ zâmbească!

Eu cânt, tu donezi pentru copiii MagiCAMP
Toţi copiii din MagiCAMP au nevoie de multe bucurii. Împreună îi putem ajuta să treaca mai uşor peste toate încercările la care sunt supuşi.

Eu cânt, tu donezi şi împreună aducem zâmbetul copiilor MagiCAMP
Cânt pentru a reda zâmbetul copiilor care au nevoie de sprijinul nostru, pentru a putea dărui un strop de bucurie prin ajutorul meu.

Steluţele NEXT STAR STUDIO cântă pentru copiii MagiCAMP
Şcoala de canto "Next Star Studio" se alătură cu bucurie proiectului MagiCAMP. Prin muzica lor, pe care o vor oferi cu generozitate în cadrul ace

Culori de ziua mea
În MagiCAMP colorăm, colorăm mult...colorăm pereți, mânuțe, fețe și ce-i mai important sufletul copiilor. Cel mai frumos dar pe care mi-l

Cel mai frumos cadou de ziua mea
Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei

Cel mai frumos cadou de ziua mea este donatia ta!
Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei

La primul meu semi-maraton am alergat în joacă. Acum pentru #joacălagreu @MagiCAMP
Până în aprilie anul acesta nu mai alergasem niciodata 21 de km. M-am aşezat la start cu o doză bună de inconştienţă. Dar cu un zâmbet ce nu

Fii ajutorul lui Mos Craciun! Cel mai frumos cadou de ziua mea, pe 25 octombrie
Fii ajutorul lui Mos Craciun! Cel mai frumos cadou de ziua mea, pe 25 octombrie. In 2016 am participat la 22 de competitii, am inotat 15 km, pe

Cel mai frumos cadou de ziua mea
Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor motiv pentru care in acest an am hotărât să îmi dăruiesc ziua

Cel mai frumos cadou de ziua mea
Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei

Cel mai frumos cadou de ziua mea
Toți copiii trebuie să se bucure de copilărie! Copiii bolnavi trebuie ajutați să facă asta! De ziua mea, vă rog să donați oricât puteți pe

Cel mai frumos cadou de ziua mea
Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei

Cel mai frumos cadou de ziua mea
Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei

Cel mai frumos cadou de ziua mea
Cand am construit MagiCAMP nu mi-am imaginat ca tabara asta va insemna atat de mult pentru copiii care-i trec pragul. Si cu siguranta nu mi-am imagi

Cel mai frumos cadou de ziua mea - Daruieste joaca!
Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei

MagiCAMP motivates me to run my first half marathon!
Dear friends, On 15th of May I will run Bucharest Half Marathon organized by OMV Petrom. Because it is a first for me, I thought I should have a caus

Alerg pentru copiii MagiCAMP, ei sunt muza mea!
Povestea e scurtă, reală şi la obiect. Există o zicere: când vrei ceva cu adevărat găsești o muză, când nu vrei ceva cu adevarat, găseș

Vreau să dau bucuria de a alerga pe zâmbete de copii magici
Eu sunt Luciana si vreau să dau bucuria de a alerga pe zâmbete de copii magici! Sportul mi-a fost dintotdeauna drag și la înd

MagiCAMP e bucurie şi încântare şi visare
Ana Ion iubeşte să facă voluntariat activ şi crede că este unul dintre cele mai plăcute moduri de a-şi dedica timpu

Împreună pentru copiii din MagiCAMP
Voluntar, Clovnul Felix, maratonist, campion la triathlon şi director de programe la Galeria de Idei. De ce alerg ? În 2016 alerg 42 de kilo

Sunt Simona şi alerg pentru zâmbetul copiilor bolnavi de cancer!
Cuvinte sărace, dintr-un suflet îmbogăţit! Acesta este motivul pentru m-am decis ca la Raiffeisen Bank Bucharest Marathon, din 4 octombrie 2015, s

Echipa Run Smiling aleargă pentru copiii magici!
Ne dorim să acționăm ACUM pentru a aduce speranță și sprijin pentru copiii diagnosticaţi cu cancer!Irina Bujor, Alexandra Călin, Andreea Costa

Primul semi maraton al lui Costin, dedicat copiilor MagiCAMP
Acum un an am aflat despre povestea copiilor din tabăra MagiCAMP. Ce m-a inspirat a fost atât puterea lor de a lupta, dar şi speranţa pe care o pr

Echipa Road Runners aleargă pentru copiii magici!
Lucrurile se mișcă mai repede și mai bine atunci când le dăm puțin avânt! Suntem Oana Frant, Ioana Irimia, Monica Ion, Daniel Ion, Antonio Nun

The Rookies aleargă pentru copiii magici!
Cu toții suntem începători la un moment sau altul, iar începuturile vin adesea cu inovație, curaj, dorință de schimbare! Așa că noi, Saskia A

Alerg pentru copiii MagiCamp
Am vazut alaturi de copiii din MagiCamp cum arata increderea, fericirea, curajul, tristetea si implacabila determinare in fata bolii. Si ma intreb ade