Alexandra: Sunt MagicMaker la Campionii Sănătății 2018

 

Alexandra Furnea Asociatia MAGIC

14% Complete
1,400 RON
Sumă strânsă
10,000 RON
Target
12
Donații

Viața mea s-a schimbat după incendiul din clubul Colectiv. A trebuit să învăț din nou lucruri pe care, înainte, le făceam automat. De exemplu, nu mai reușeam să mă îmbrac sau să mănânc singură. Așadar, am reînvățat să trăiesc și am înțeles, în timp ce îmi făceam lecțiile, ce înseamnă suferința și cât de mulți oameni au nevoie de ajutor. Am mai înțeles și că stă în puterea mea - a noastră - să ajutăm.

Am ales să devin MagicMaker și fundraiser la „Crosul pentru copii și părinți Campionii Sănătății” pentru că îmi doresc să schimb în bine viețile a 15 copii bolnavi, din taberele Magicamp. Unii dintre aceștia poartă cicatrici ca ale mele, alții sunt marcați de altfel de urme. Vreau ca prin superputerea pe care o avem cu toții de a face bine, să estompăm aceste urme și să le înfrumusețăm viața prichindeilor, care, cu ajutorul nostru, vor primi lunar câte o „Bursă de sănătate”. Sumele donate se vor dubla prin proiectul MagicMakers.

Magia o facem noi!


Recomandă-le prietenilor această campanie.

în beneficiul

ORGANIZATIEI

Asociatia MAGIC

 

 Asociația Magic este una dintre cele mai importante organizații de caritate din România.

Aici, în Asociația Magic, ne ocupăm cu a crea servicii, a facilita intervenții medicale și a
dezvolta tehnologii care să îmbunătățească sănătatea și viața copiilor ce au un diagnostic
oncologic sau alte boli grave și a întregii lor familii.

Prin proiectele asociației oferim acces copiilor și părinților la sprijin social și emoțional completat de sprijin financiar sau material, în perioada în care copilul este bolnav. Din 2014, oferim tabere, cazare, suport material și psihologic copiilor cu afecțiuni
grave și familiilor acestora.

SUSŢIN PROIECTUL

Bursele de sănătate

“Pentru unii dintre copiii de care se ocupă Asociaţia MagiCAMP, să alerge e doar un vis. Ei sunt nevoiţi să petreacă saptămâni întregi în patul de spital, departe de bucuriile copilariei. Parinţi şi copii, “campionii sănătăţii”, participă însă la crosul organizat de Asociaţia EMOVERE, Elite Running şi RoClub Maraton pentru ca cei care mai au încă de luptat să mai facă un pas spre o viaţă ca cea de dinainte de cancer“,  declară Melania Medeleanu şi Vlad Voiculescu.

Campionii sanatatii – cea mai iubita cursa a copiilor impreuna cu parintii lor – a ajuns la a X-a editie! Asteaptam peste 1.200 de alergatori in cursele gandite special pentru a ne distra in familie si a petrece impreuna timp frumos si sanatos. Anul acesta aleargam si pentru o cauză sociala: copiii cu afectiuni oncologice, cei cu imunodeficiente si copiii care au suferit arsuri grave si fam

 

12 Donații

24 Apr 2018

Vasy

100 RON
MAGIC!!!!!
19 Apr 2018

Mihai

100 RON
19 Apr 2018
Succes si felicitari pentru tot.
14 Apr 2018

Daniel

100 RON
13 Apr 2018
13 Apr 2018
12 Apr 2018

Anonymous

350 RON
11 Apr 2018

ana si radu

50 RON
la multi ani, Alexandra!
11 Apr 2018

Anonymous

100 RON
11 Apr 2018

Diana.

50 RON
08 Apr 2018

radu p

50 RON
te asteptam sa ne inspiri la campionii sanatatii!
06 Apr 2018